Posada ROCK 2021 > Concurs

IMPORTANT

S-au stabilit TRUPELE FINALISTE și PROGRAMUL COMPLET (concurs și recitaluri) la POSADA ROCK 2021! Detalii aici

În cei 35 de ani de la prima ediție, Posada Rock și-a confirmat poziția de cel mai vechi și important festival-concurs de gen din România.

În 2021 Posada rămâne un punct de sprijin esențial pentru scena rock prin intermediul concursului dedicat trupelor underground. Cu fiecare an, interesul trupelor de a evolua în cadrul concursului a fost din ce în ce mai mare, mărturie în acest sens fiind numărul formaţiilor care se înscriu (cu un record de 43 de trupe în 2019), precum și faptul că în competiție vin tot mai multe formații din afara țării (Republica Moldova, Bulgaria, Serbia etc.).

În concursul de anul acesta au acces gratuit un număr nelimitat de trupe, iar 10 dintre ele vor fi selectate de către un juriu de specialitate pentru a concura live între 3 și 5 septembrie la Câmpulung Muscel, având șansa de a urca pe aceeași scenă pe care vor cânta headlinerii internaționali.

Pentru a participa la preselecția pentru concurs, trupele doritoare trebuie să trimită până la 1 august 2021 la adresa de e-mail contact@posadarock.com următoarele materiale:

  • cel puțin trei piese originale în format MP3;
  • minimum un material video sau un link către un material video care să conțină o piesă a formației interpretată LIVE;
  • biografia formației (membri, istoric, palmares etc.);
  • trei fotografii cu formația la o calitate cât mai bună.

În preselecție vor fi admise numai trupele care vor depune aplicații complete.

În faza finală a concursului, care are loc în primele două zile ale Festivalului Posada Rock, vor participa 10 formații, care vor fi anunțate cel târziu pe 5 august 2021.

Pentru trupele participante la faza finală a concursului se asigură cazarea pentru membrii formației și maximum un însoțitor (manager, sunetist, promoter etc.) și transportul: bilet de tren clasa a II-a, bilet de autobuz sau combustibil (un autoturism per formație, maximum 7,5l/100 km). Decontul transportului se va face doar la prezentarea biletului, bonului sau facturii aferente.

Fiecare formație calificată în faza finală a concursului va avea la dispoziție un total de 30 de minute pentru set-up, line-check și recitalul propriu-zis. Orice depășire a timpului alocat poate duce la depunctarea sau chiar eliminarea din concurs a formației respective.
Juriul de specialitate va decide clasamentul, iar trupele aflate pe primele locuri vor primi premii în valoare totală de peste 4.000 de euro.

Trupele participante la concurs sunt: