Posada ROCK 2023 > Line-up

Programul orientativ al recitalurilor arată astfel:

Vineri, 1 septembrie:

  • 19:00 - DOOMSDAY ASTRONAUT
  • 20:30 - ROYAL HUNT
  • 22:30 - SOEN

Sâmbătă, 2 septembrie:

  • 18:00 - MACHIAVELLIAN GOD
  • 19:00 - CRYPTOSIS
  • 20:30 - SEPTICFLESH
  • 22.30 - CARCASS

Duminică, 3 septembrie:

  • 18:30 - L.O.S.T.
  • 20:00 - CREMATORY
  • 22:00 - SODOM.

CARCASS, SODOM, SOEN, CREMATORY, ROYAL HUNT, SEPTICFLESH și CRYPTOSIS, alături de L.O.S.T., MACHIAVELLIAN GOD și DOOMSDAY ASTRONAUT, plus 11 trupe în concurs urcă anul acesta pe scena Festivalului Posada Rock, care va avea loc în perioada 1 – 3 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

Înființați în 1985 la Liverpool, CARCASS au fost deschizători de drumuri pe scena grindcore, dar au evoluat permanent și eu explorat orizonturi sonore noi. Trupa a dat lovitura în 1993 cu ”Heartwork”, unul dintre cele mai importante albume de melodic death metal ale epocii. În cel mai recent produs discografic, ”Torn Arteries” (2021), britanicii combină genul care i-a consacrat în anii ’90 cu un sound modern, dar și cu elemente de classic rock.

Sărbătorind anul acesta 4 decenii de activitate, SODOM se află în plutonul fruntaș al genului thrash, păstrând energia debordantă care i-a caracterizat stilul de la debut până în zilele noastre. Construită în jurul lui Tom Angelripper, liderul formației, cariera trupei însumează nu mai puțin de 17 albume de studio, iar ”Agent Orange” (1989) este considerat unul dintre cele mai bune albume de metal din istorie, aflându-se în topurile unor publicații prestigioase, precum Rolling Stone sau Rock Hard. În plus, stilul SODOM a influențat multe trupe cunoscute în lumea metalului extrem, de la Cannibal Corpse și Obituary la Sepultura.

Pornit în 2010 ca un supergrup format din foști membri ai unor trupe mari, precum Opeth sau Testament, SOEN a performat fulminant în ultimul deceniu, devenind una dintre cele mai apreciate trupe de prog metal la ora actuală. Componența formației este internațională și s-a cristalizat în Suedia, la Stockholm, în jurul lui Martin Lopez (tobe), Joel Ekelöf  (voce) și Lars Enok Åhlund (chitară și clape), cărora li s-au adăugat în 2018 canadianul Cody Lee Ford (chitară) și în 2020 ucraineanul Oleksii “Zlatoyar” Kobel. Chiar pe 1 septembrie 2023, ziua în care cântă la Posada Rock, SOEN va lansa un nou album de studio, intitulat ”Memorial”.

CREMATORY sunt considerați deschizători de drumuri pentru dark/gothic metalul german. Formată în 1991, trupa a devenit cunoscută la mijlocul anilor ’90 cu hitul ”Tears of Time”, al cărui clip a rulat în heavy rotation la MTV Germania. La mai bine de trei decenii de la debut, germanii au ieșit pe piață în 2022 cu ”Inglorious Darkness”, al 16-lea album de studio, în stilul care i-a consacrat, dar cu o producție modernă.

Danezii de la ROYAL HUNT au o carte de vizită impresionantă: o carieră muzicală de peste 30 de ani, 16 albume de studio, aproape 2 milioane de discuri vândute și concerte pe mari scene din întreaga lume. Stilul lor e un amestec fericit de progressive și neoclassical metal plin de virtuozitate, așezate pe o fundație de hard rock melodic. Anul trecut, trupa a lansat ”Dystopia – Part 2”, finalizând astfel o pereche de albume conceptuale inspirate de romanul ”Fahrenheit 451” al lui Ray Bradbury.

SEPTICFLESH s-au format la Atena în 1990 și au atras atenția publicului internațional cu combinația dintre death metal agresiv și orchestră simfonică. Lucrând cu unul dintre cei mai buni producători muzicali din branșă și colaborând cu Filarmonica din Praga, grecii au lansat în 2022 albumul ”Modern Primitive”, o colecție de piese memorabile, în care straturile muzicale se suprapun și se complimentează în stilul unic al trupei.

CRYPTOSIS e un trio din Olanda, care a debutat în urmă cu 10 ani, sub numele Distillator, titulatură sub care a lansat două albume de old school thrash. În 2020, trupa a făcut un upgrade consistent, atât de nume, cât mai ales de stil, introducând elemente de progressive metal. ”De la Rush la Dimmu Borgir – progressive, death, thrash old school, dar și modern, cu ceva influențe de black”, explică Laurens  Houvats, vocalistul și chitaristul trupei. CRYPTOSIS au lansat în 2021 albumul ”Bionic Swarm”, care s-a bucurat de recenzii la superlativ, fiind considerat unul dintre cele mai bune produse discografice recente ale genului.

Formația L.O.S.T. a luat ființă în martie 2004, având în componență membri cu o experiență îndelungată în undergroundul românesc. Trupa a avut un impact rapid pe scena metal autohtonă, cu show-uri live reușite și un nucleu de fani devotați în continuă creștere. Albumul ”Remains of Pain” (2010) a fost masterizat de Alan Douches la West West Side Music, New York, inginer cunoscut pentru colaborările cu Six Feet Under, Hatebreed, Cattle Decapitation, Cannibal Corpse, Kataklysm și mulți alții. În 2014 a fost lansat “L.O.S.T. Live at Metalhead Meeting”, o premieră pentru scena românească, promovat printr-o serie de concerte în România și Bulgaria, aniversând 10 ani de activitate a trupei. Cel mai recent single, intitulat ”No Soul”, datează din luna iunie a acestui an.

MACHIAVELLIAN GOD este o trupă din București, înființată în 2017, care combină elemente din doom, black, atmospheric și alte genuri, stratificate ingenious peste o bază solidă de melodic death metal. Din punct de vedere liric, MACHIAVELLIAN GOD abordează subiecte precum gnosticismul, practicile esoterice, poveștile mitice și credințele antice, toate acestea completând perfect sound-ul solid al trupei.

DOOMSDAY ASTRONAUT e o trupă de instrumental progressive metal din Sibiu care se întoarce anul acesta la Câmpulung după ce a primit Marele Premiu la Posada Rock 2023. Sibienii se pregătesc de lansarea noului album în septembrie și promit un show plin de virtuozitate!

Galerie de imagini