Posada Rock este și în acest an o rampă de lansare pentru trupele underground, fiind cel mai vechi și important festival-concurs din România. Competiția este deschisă unui număr nelimitat de trupe rock din țară și din afara ei, iar 10 dintre ele vor fi selectate să concureze live pentru premii consistente pe aceeași scenă pe care vor cânta anul acesta formații de talie internațională.
Ca să participe la preselecția pentru concurs, formațiile doritoare trebuie să trimită până pe 25 iulie 2026, orele 23:59, la adresa de e-mail concurs@posadarock.com, următoarele materiale SUB FORMĂ DE LINK DE GOOGLE DRIVE (NEPAROLAT, cu ACCES GENERAL – ANYONE WITH THE LINK):
cel puțin trei piese originale în format MP3;
minimum un link de YouTube către un material video care să conțină o piesă a formației interpretată LIVE;
trei fotografii cu formația la o calitate cât mai bună.
Doar trupele care vor depune aplicații complete vor fi admise în preselecție.
Nu vor fi admise în preselecție trupele care s-au calificat de mai mult de două ori în finala edițiilor precedente ale concursului Posada Rock.
Preselecția va fi făcută de către un juriu de specialitate. Numele membrilor juriului vor fi făcute publice la momentul oportun.
În faza finală a concursului, care are loc în primele două zile ale Festivalului Posada Rock, vor participa 10 formații, care vor fi anunțate până la începutul lunii august 2026.
Pentru trupele participante la faza finală a concursului se asigură accesul la festival și cazarea pentru membrii formației și maximum un însoțitor (manager, promoter), plus transportul: bilet de tren clasa a II-a, bilet de autobuz sau combustibil (un autoturism per formație, max. 7,5L/100 KM parcurși doar pe teritoriul României). Decontul transportului se va face doar la prezentarea biletului, bonului sau facturii aferente.
Fiecare formație calificată în faza finală a concursului va avea la dispoziție un total de 30 de minute pentru set-up, line-check și recitalul propriu-zis. Orice depășire a timpului alocat poate duce la depunctarea sau chiar eliminarea din concurs a formației respective.
După deliberările juriului, trupele clasate pe primele cinci poziții la concursul din cadrul Festivalului Posada Rock 2026 vor fi recompensate cu următoarele premii:
Marele premiu – 2.000 de euro;
Premiul I – 1.000 de euro;
Premiul al II-lea – 500 de euro;
Premiul al III-lea – 300 de euro;
Premiul "Zaharia Rădulică" – 200 de euro.
Acestora li se vor adăuga premii speciale oferite de partenerii festivalului.
Rugăm formațiile să nu lase înscrierea pe ultimele zile și să depună aplicațiile cât mai curând, pentru a permite organizatorilor să aibă suficient timp ca să le valideze.
Ediția aniversară de 40 de ani a Festivalului Posada Rock are loc în weekend-ul 28-30 august 2026 pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel. Trupele internaționale care vor evolua în recital sunt Moonspell, Dark Funeral, Soen, Tiamat, Carach Angren, Massacre și Evil Invaders, acestora urmând a li se adăuga și alte nume mari.